Design interior pentru generația noastră

Zilele trec repede, se consumă fără să le simțim, planificăm weekend-uri și vacanțe, petreceri și întâlniri fară să ne gândim că „mai bine stau acasă”. Pe bune vorbind, generația mea, de 26-30 de ani, își amenajează casa cât mai simplu și cu accente minimaliste, astfel încât să se bucure rapid de ea!

Față de părinții noștri, care au muncit o viață întreagă încercând în fiecare an să mai îmbunătațească ceva prin casă, noi suntem total diferiți. Vedem amenajarea mult mai simplu, în termeni lejeri, dar cu multă personalitate și accente pe detalii. Nu ne mai place mobila aceea clasică și fața de masă pusă la linie. De fapt, nu ne mai dorim mobilă și putem trăi liniștiți cu o pătura colorată aruncată „pierdut” pe un fotoliu. Da, pentru noi, asta înseamnă relaxare!

Acum căutăm texturi inedite. Ne plac piesele vintage și retro, dar doar în combinații interesante. Nu ne mai aglomerăm sufrageria cu o biblioteca masivă. Căutăm elementele cromatice. Materiale eco- friendly și bio-degradabile. Branduri cu soluții personalizate. Lemn mai puțin finisat. Culori neuniforme dar puternice. Piatră naturală. Fier ruginit sau obiecte cu efect antichizat. Toate sunt acum trenduri în design-ul interior pentru noi, tinerii. Da, și ne mai plac accesoriile. De toate felurile, culorile, formele și cât mai non-conformiste.

Am la îndemână 3 astfel de obiecte, super drăguțe, colorate, demne de a personaliza o locuință young & fresh.

1. Ramă de perete cu sticle în culori metalizate – haioasă și chiar spectaculoasă! Fie că o agăți pe un perete, fie că vrei să o vezi suspendată, sticluțele colorate sunt foarte simpatice și debordează de veselie!

rama-decorativa-bottles

2. Lavandă artificială – în coșuleț vintage sau în ghiveci cu aspect ruginit – perfecte pentru că îmbină utilul cu plăcutul. Dacă după job, te mai oprești prin oraș cu prietenii, atunci probabil cam uiți de flori și de îngrijirea lor. Dacă mai pleci și cu săptămânile de-acasă e clar că sunteți într-o „complicated relationship”. Așa că, mai bine ar fi să te bucuri în continuare de frumusețea unor flori înflorite permanent! Când le vezi și în ghivece vintage, zău că nu pleci fără ele acasă!

lavanda artificiala in ghiveci

3. Pereții 3D – fac parte din puținele DYI rapide & chiar simple. Sunt realizați din fibră de bambus, material eco-friendly, se găsesc într-o mare varietate de modele și pot fi colorați după bunul plac! Însă, cel mai tare lucru despre acești pereti 3D este că pot fi aplicați doar pe o porțiune mică a unui perete și pot fi vopsiți într-o culoare cât mai interesantă, astfel încât să creeze contrast sau doar o asociere inedită de culori!

Perete 3d

0
0

2 thoughts on “Design interior pentru generația noastră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *