Nunta de hartie – ganduri de la 1 an de casatorie

Astazi sarbatorim nunta de hartie, adica primul an de la casatorie! Nu imi vine sa cred ca a trecut deja 1 an de cand am devenit doamna Ceaus. Si inca mai cred ca a fost evenimentul potrivit la momentul potrivit. Si mai ales, omul cel mai potrivit pentru mine.

Se pare ca un an de casatorie este tradusa in limbajul popular, drept nunta de hartie. Adica este fragila precum o hartie si mai are nevoie de timp pentru a se suda. Insa, eu m-am gandit sa pun la socoteala si anii precedenti casatoriei (vreo 6) care nu sunt de colo si care ne-au sudat relatia. Poate ca, fara acesti ani, nu ajungeam la casatorie. Deci, nu e chiar nunta de hartie. Macar un carton mai gros!

Emotii de mireasa

Revenind la nunta, trebuie sa recunosc ca a fost cea mai emotionanta zi pentru mine! Sa fii mireasa nu e chiar usor! Chiar ma gandeam ca nu degeaba americanii fac repetitie inaintea nuntii! Este de inteles, nu ai mai fost in situatia aceea (probabil nicioadata), nu stii ce sa faci, cand sa faci (ma refer la ceremonie), nu te-ai mai vazut cu atatia oameni in acelasi timp. Este coplesitor! Si totul trebuie sa fie perfect!

Dimineata de 29 mai a fost una foarte linistita. Asta pentru ca asa ne-am propus. Rezolvasem totul si am zis sa nu incepem in agitatie. Stiu ca am si dormit destul de bine, apoi am luat micul dejun si am mai lenevit cam 1 ora prin casa, discutand vrute si nevrute. Bineinteles, din 5 in 5 minute unul din noi spunea „Azi de casatorim! Iti dai seama?!”. Apoi ne sarutam, asa, de incurajare!  Parca nu ne venea sa credem!

Dupa ce ne-am adunat putin, Lucian m-a dus la salonul unde urma sa machiez si coafez. Stiu ca au urmat aproape 4 ore despre mirese, invitati si nunti. Iar eu vorbeam ca si cum as fi mers la o nunta a altcuiva! Parca tot nu credeam. Spre sfarsitul machiajului,a inceput sa se agite putin atmosfera. Fotograful nu reusea sa ma gaseasca pentru ca ii lasasem numarul gresit! Din fericire, in  emailul pe care i-l trimisesem cu adresa m-am gandit sa mai las vreo 2-3 numere de telefon, just in case. Si iata ca a fost cazul.

Asa a inceput

A urmat momentul in care a intrat sora mea in salon si a inceput sa planga…cand m-a vazut cu voalul. Noroc ca tipa de la machiaj a stiut sa gestioneze din start situatia: fara lacrimi, astazi mireasa nu plange! Si nu cred ca am plans deloc, toata ziua!

Dupa machiaj, am fugit acasa la sora mea unde nunta mea deja incepuse! Domnisoarele de onoare ajunsesera, nepotelele mele erau foarte curioase, parintii emotionati, etc. O sa trec peste toate intrebarile posibile si imposibile pe care le poate primi o mireasa in ziua nuntii la momentul cu adevarat sensibil.

EU, in mijlocul casei, intr-o rochie de mireasa diafana, cu un voal lung si cu tona de ganduri despre ce urmeaza. Gandindu-ma acum, nu aveam nici cea mai vaga idee despre ceea ce va urma.

De neuitat

Si chiar in momentul in care am plecat spre sedinta foto (programata inainte de biserica) am avut cea mai tare surpriza din ziua nuntii. Una pe care nu avem cum sa o uitam! Prietenii nostri cu care trebuia sa ne vedem la biserica, undeva peste 3 ore, erau in fata blocului cu o masina de epoca care sa ne conduca intreaga zi. Cred ca din momenul ala, m-am si pierdut un pic. Am simtit ca lucrurile mi-au scapat de sub control. Eu stiam ca trebuia sa vina altcineva, nu intelegeam unde este persoana respectiva si tot asa.

 

M-am urcat si am plecat la drum. Toata lumea ne facea cu mana, ma simteam atat de glamorous! A fost genial. Si funny, cand, la un moment dat, tipul care conducea ne-a spus: „Vai, dar voi aveti un vibe asa misto, ca merge si masina super! De obicei, se mai intampla sa moara motorul!” Mai aveam putin si ajungeam la biserica asa ca am incercat sa nu intru in panica!

De aici, pana la finalul nuntii, totul a trecut ca prin vis! Am fost emotionata avand atatia oameni alaturi! Am lasat deoparte orice problema/situatie fizica si am trait pur si simplu momentul.  L-am savurat din plin. A fost memorabil!

Astazi, la „nunta de hartie”, pot spune sincer ca fost o zi perfecta care ne-a incarcat cu bucurie, incredere si dragoste! Ne-am dat seama ca suntem norocosi sa ne avem, ca avem o familie frumoasa si o gasca extraordinara de prieteni! Si asta, zic eu, este un inceput formidabil pentru casnicia noastra.

PS:La multi ani, love!

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *