milano

Milano, Venetia, Verona, Grassobio si Laco Como

Nu am apucat sa scriu despre mini vacanta din Milano din luna decembrie. O sa sar peste obiectivele turistice (pe care le gasiti detaliate excelent aici) si am sa va impartasesc din experienta propriu zisa.

Asadar, am plecat spre Milano pe 29 decembrie impreuna cu cativa prieteni cu o cursa low-cost.  Mentionez acest aspect pentru ca la plecare am avut o intarziere de aproape 2 ore. Total neplacut. Iar la intoarcere ne-am imbarcat undeva…foarte departe de aeroport! Da, d-asta se numeste low cost.

Am  vrut sa inchiriem din aeroport o masina insa costurile erau destul de mari. Cam 400-500 euro pentru 4 zile. In plus, aveam nevoie de un card de credit si de o garantie de 500 de euro. Dupa ce am consultat mai multe oferte si mai multe pareri, am renuntat la idee. Ulterior s-a dovedit o alegere inteleapta pentru ca noi urma sa stam la un prieten stabilit acolo. El ne-a ajutat cu o masina de 6 locuri, perfecta pentru toti.

Asteptarile mele pentru calatoria ce urma nu erau chiar foarte mari.  Noi eram prea raciti ca sa ne gandim ca vom avea parte de chestii dragute. Am stat in Grassobbio, undeva langa Bergamo, un orasel linistit si tare frumusel care ne-a adus aminte de cate orasele mici si simpatice am fi putut avea si Romania.

Programul nostru nu a fost foarte clar de la inceput pentru ca nu stiam exact unde sa petrecem noaptea de Revelion. Dar am inceput sa ne facem trasee pentru a vizita cateva orase importante. Ordinea a fost cam asa.

Verona

In prima seara, dupa zborul cu intarziere si dupa ce ne-am acomodat am plecat catre Verona, care era la o ora distanta de noi. Ne-am plimbat cateva ore pe strazile pline cu decoratiuni de Craciun, am ajuns la celebrul balcon al Julietei si…am mancat inghetata. Eu nu, doar cine a putut! Ne-am bucurat de cladirile vechi in stilul renascentist si de atmosfera de sarbatoare. Verona era plina de farmec si imi pare rau ca nu am reusit sa o vad si pe timpul zilei. Data viitoare nu o voi rata!

 

Venetia

Urmatoarea zi a fost dedicata in intregime faimoasei Venetia! Un oras spectaculos si surprinzator in intregime! Am hoinarit de dimineata pana seara pe stradute inguste, am trecut zeci de podulete si am admirat gondolele. Venetia era plina de turisti dornici sa ii descopere toate misterele! Ne-am incalzit cu vin fiert si chiar am servit un Aperitivo alaturi de localnici. Asa am descoperit si modul italienilor de a se bucura de fiecare zi! Dupa ora 5, toate restaurantele incep sa serveasca acest aperitivo care este de fapt un pahar de vin sau de cocktail si cateva mici gustari. Noi eram fascinati privindu-i si am reusit sa ne integram foarte rapid in peisaj. Am reusit sa cumparam si cateva suveniruri si apoi am plecat spre Grassobio. In drum ne-am oprit la cina intr-un restaurant frecventat de localnici. Cred ca a fost printre mesele pe care le pastrez in memoria ca “referinta”.

 

Laco Como

Cea de-a treia zi…era deja 31 decembrie. Am petrecut-o intr-o vizita la Laco Como. Am hotarat sa ne plimbam cu vaporasul pe lac pentru ca afara era soare. Bine, temperatura nu era chiar prietenoasa dar peisajul te facea sa uiti de frig. M-am indragostit iremediabil de orasele si satele de pe coastele care inconjoara lacul. Am avut sentimentul ca sunt intr-un film romantic, cu printese si locuri ascunse. Ne-am oprit intr-o cafenea cat sa ne tragem sufletul si am plecat melancolica catre 2017!

Milano & Cita Alta

Seara de Revelion ne-a prins obositi, cu febra si raciti. Am decis sa mergem in Milano pentru a sarbatori trecerea dintre ani insa am avut parte de un altfel de Revelion. Dupa numaratoarea 3,2,1….toti am ramas in asteptarea artificiilor care au fost frumoase, dar au lipsit cu desavarsire. Dar, macar am folosit acea noapte pentru a ne reveni pentru ultima zi!

Am vizitat Milano, ca doar de aceea venisem nu? Chiar daca era 1 ianuarie orasul era plin de turisti. Am vizitat Catedrala, galeriile si Castelul Sforzesco, resedinta ducilor din Milano. Am trecut prin parcul Sempione si ne-am rezervat seara pentru un alt orasel fermecator: Cita Alta, Bergamo. A fost o surpriza grozava pentru mine. Un loc superb, de poveste, in care am zis ca trebuie sa revin. O cetate veche, in trepte, cu o vedere nemaipomenita. Nu am reusit sa ne plimbam cu funicularul pentru ca se facuse destul de tarziu, dar daca era dupa mine as mai fi hoinarit cateva zile doar ca sa ma imbogatesc cu imaginea peisajelor formidabile si atmosferei acelea boeme de poveste.

Au fost 4 zile pline dar care au meritat fiecare minut! Am plecat fara asteptari dar m-am intors plina de incantare si admiratie! Bineinteles, mai vreau!

 

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *